Saturday 5 March 2011

Fumurile din cap

Pe tema fumatului nu pot fi obiectiv. Ma deranjeaza fumul de tigara si prefer locurile in care nu se fumeaza. Cu toate acestea, n-am cum sa nu-i inteleg pe fumatori si nici nu militez pentru restrangerea dreptului lor de a se intoxica. Asta pentru ca sunt convins ca dependenta de nicotina este foarte dificil de controlat si eliminat, ca multe alte dependente legitime sau nu, publice sau intime, pe care cu totii le avem. Nu e cazul sa ma provocati in legatura cu ale mele! Ne-am inteles?

De o corecta informare nu trebuie insa nimeni sa scape!

Edythe London, profesor de psihiatrie la Semel Institute for Neuroscience and Human Behavior din cadrul UCLA (University of California, Los Angeles, SUA), a condus o cercetare cu urmatoarele concluzii:
- fumatul in adolescenta nu a afectat abilitatile neuromotorii ale subiectilor (masurate prin abilitatea de a inhiba reactia la un stimul)
- fumatul a afectat nivelul activitatii in cortexul prefrontal iar pentru ca acest lucru s-a petrecut fara afectarea performantelor fumatorilor deschide calea speculatiilor referitoare la o "rearanjare" a dezvoltarii creierelor fumatorilor tineri.

Totusi, deoarece se stie ca aria corticala prefrontala este asociata cu capacitatea indivizilor de a lua decizii, studiul ridica niste semnale de alarma si totodata invita la o cercetare a felului in care presupusa "rearanjare" a functionalitatii creierului la fumatori are sau nu implicatii negative asupra dezvoltarii personalitatii indivizilor.

Avand in vedere plasticitatea mare a creierului uman, adica capacitatea de a-si reorganiza functiile in functie de zonele corticale afectate, sa zicem in urma unui accident de masina, ma arat sceptic si as zice ca mai degraba NU. Atitudinea corecta, nu-i asa?

Friday 4 March 2011

Tipu' și stereotipu'

Ne plac ideile simple, suntem croiți să înțelegem și să acceptăm foarte ușor stereotipurile.

De cele mai multe ori ele sunt foarte folositoare în viață. La intrarea într-o bancă, dacă vedem un individ cu cagulă pe față și armă în mână cel mai sănătos este să facem cale întoarsă. Stereotipul "mască"-"armă"-"bancă" egal "jaf" funcționează foarte bine și ca el multe altele care ne dau o viteză foarte mare de luare a deciziilor vitale în situații de viață si moarte.

Dar cum nu orice stereotip este valid, este de datoria noastră să fim măcar conștienți când facem apel la unul și mai apoi, când pericolul va fi trecut, să-i analizăm cu atenție temeiurile plecând nu de la concluzia stereotipului ci de la circumstanțele cazului, judecând cu obiectivitate dovezile.

Actul Creației este poate cel mai puternic stereotip. Intuiția noastră, potrivită analizării evenimentelor care apar într-o viață de om, ne spune că ceva care nu a existat înainte trebuie să fi fost creat.

Excepționalul documentar BBC de mai jos ne exemplifică formidabila capacitate a lui Charles Darwin de a analiza cu atenție dovezile fără a se lăsa influențat de răspândirea și influența stereotipului asupra celor mai importanți oameni ai epocii.

Înțelegem cu atât mai bine valoarea operei lui cu cât astăzi, la mai mult de 150 de ani de la apariția ei, stereotipul pe care ar fi trebuit să-l dărâme este încă extrem de puternic, în ciuda multor alte dovezi care au confirmat evoluționismul între timp.


Thursday 3 March 2011

Munca si Rasplata

Mecanismul neurochimic al functionarii relatiei "munca pentru recompensa" este inca insuficient cunoscut. Vedeti mai jos un clip care introduce in ecuatie si factorul "impredictibilitate" care face ca relatia mai sus amintita sa functioneze aparent contraintuitiv. Ai zice ca motivatia pentru a face o munca in asteptarea unei rasplate este direct proportional cu sansele ca ea sa se materializeze. Se pare ca nu e asa si asta explica de ce oamenii isi gasesc motivatii sa mearga la cazinou, sa duca o viata de asceti in asteptarea vietii vesnice sau de ce barbatii fac curte asidua unei femei inaccesibile... aparent:)

Tuesday 9 November 2010

Plumbul e mai scump decat aurul?!?

CERN este probabil singurul loc din lume unde apare aceasta anomalie economica. Si asta pentru ca se foloseste doar un izotop de Pb care este foarte dificil de obtinut. N-ar fi prima data cand cercetatorii rastoarna sistemul referential al economiei traditionale. Exista bucatele de siliciu atent prelucrate care ajung sa valoreze mult mai mult decat orice alt obiect din aur de aceeasi greutate;)
Aici puteti gasi o descriere frumoasa a experimentelor de la Large Hadron Collider din Geneva.

In cazul in care va intereseaza contextul in care ciocnirile dintre atomii de plumb sunt importanti pentru intelegerea primelor fractiuni de secunda de dupa Big Bang cititi acest articol

Wednesday 20 October 2010

De ce mai cred inca oamenii ca vaccinurile cauzeaza autism?

Titlul postarii sugereaza sensul consensului stiintific: vaccinurile nu cauzeaza autism. Putina istorie nu strica si un recent articol in revista Seed exact asta face. Nu orice corelatie insemna cauzalitate iar statistica medicala folosita in Medicina Bazata pe Dovezi este extrem de elocventa.

Articolul explica foarte frumos care sunt mecanismele psihologice prin care parintii copiilor vaccinati contra pojarului care dezvolta autism sunt convinsi ca este ceva necurat la mijloc pe cand parintii copiilor nevaccinati care cauzeaza o epidemie de pojar nu se simt nicidecum culpabili.

In chestiunea propriilor copii, se pare ca oamenii vor tinde sa perceapa foarte negativ ceea ce li se intampla propriului copil (autism) si mult mai putin negativ ceea ce se intampla altor copii (epidemia de pojar, in exemplul nostru).

Saturday 9 October 2010

Time or Money?

Oare la ce merita sa ne gandim mai des, la cum ne vom petrece timpul sau la cati bani vom castiga? Oare care dintre cele doua ne va face mai fericiti?

Se pare ca exista o corelatie intre sentimente pozitive si timp, nu si bani. Un recent studiu publicat in Psychological Science vine sa confirme vorba din strabuni "banii nu aduc fericirea" completand-o intr-un mod fericit cu "numai gandul la cei dragi te face mai fericit".

Totusi, stim cu totii ca nu orice corelatie inseamna automat cauzalitate, asa ca ramanem cu dilema: oamenii fericiti se gandesc mai mult la timpul petrecut cu cei dragi sau doar planificarea timpului alaturi de persoanele iubite te binedispune?

Cat despre bani...

Sunday 26 September 2010

Jocurile video au si efecte benefice

Vesti bune pentru parintii deranjati de jocurile video care le inrobesc copiii: timpul petrecut in fata consolei sau a calculatorului nu este in intregime pierdut. Au fost dovedite efectele benefice ale jocurilor video asupra abilitatilor vizual-motorii. Aplicabilitatea imediata a rezultatelor va aparea in sfera neurologica, in tratamentul timpuriu al celor afectati de boala Alzheimer.

Rezultatele studiului ajuta la conturarea concluziei ca trebuie sa ne mentinem mintea cat mai activa, atat cu activitati intelectuale superioare cat si cu sarcini repetitive simple care necesita coordonare ochi-mana. Astfel, vom imbatrani mai frumos.

Tuesday 31 August 2010

Cu Maslow la reparat

Piramida lui Maslow, care defineste ierarhia nevoilor noastre, este un instrument didactic simplu, usor de inteles si de aplicat in practica. In acelasi timp este si gresit:) Sau mai bine zis, s-a mai lucrat la intelegerea motivatiilor umane si iata ca avem o noua piramida.

Diferenta notabila apare la varf, acolo unde inainte se considera ca este locul sentimentelor de recunoastere sociala. In era emanciparii sexuale atat a femeilor cat si a barbatilor, iata ca reusim sa ne eliberam de povara ipocriziei elitiste si spunem lucrurilor pe nume: in varful intereselor noastre se afla procreerea, atat ca metoda cat si ca produs finit.

Friday 9 April 2010

Ratiunea din spatele actelor irationale

Poate ca vi s-a intamplat si voua sa nu reusiti sa intelegi ce sta la baza actiunilor unor semeni de-ai nostri. Pe masura ce trece timpul realizez ca uneori pana si actele aparent cele mai putin rationale au in spate niste motivatii care de obicei scapa atentiei celor neavizati.
Elizabeth Pisani ne ofera o superba perspectiva asupra lumii dependentilor de droguri injectabile si a motivatiei din spatele actiunilor lor. Enjoy!!!

Wednesday 10 February 2010

Aprinde flacara stiintei!

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) vă invită la o conferinţă de presă cu ocazia lansării campaniei “Aprinde flacăra ştiinţei!” în contextul marcării Darwin Day 2010.

Campania “Aprinde flacăra ştiinţei!” va beneficia de o platforma online a cărei dezvoltare este susţinută de Muzeul de Paleontologie al Universităţii din California - Berkeley.

Va aşteptăm!